USR - Uniunea Studenţilor din România
Uniunea Studenţilor din România reprezintă una dintre cele mai puternice federaţii studenţesti din România. Această afirmaţie îsi are fundamentul în acţiunile întreprinse de USR, întrucât cel mai potrivit este ca atunci când doresti să descrii un lucru cel mai relevant este să spui ce face acel lucru. Aceste acţiuni se împart în trei mari categorii: acţiuni culturale, acţiuni academice si acţiuni civice.
Acţiunile din prima categorie, cele culturale, privesc crearea cadrului de desfăsurare si de promovare a valorilor cultural-artistice în mediul studenţesc si de asemenea accesul gratuit al studenţilor la spectacolele de teatru, de operă, la muzee, expoziţii si cinematografe pe toată perioada Unifest.
Acţiunile academice ale USR vizează îndeosebi calitatea învăţământului. De menţionat la acest aspect sunt demersurile USR pentru o calitate reală a învăţământului românesc în acord cu normele Uniunii Europene. "Vrem un învăţământ de calitate", acesta a fost motto-ul sub care am solicitat scoaterea acelor cursuri "învechite", pensionarea acelor profesori care au trecut cu mult de vârsta corespunzătoare, eliminarea "spăgii" primite de unii profesori, solicitând o reformă reală a învăţământului. Constatând că "marile reforme" din învăţământ au fost impuse doar la nivel declarativ, USR a monitorizat atent implementarea procesului de la Bologna în învăţământul Românesc. Cu deosebit regret, putem concluziona în acest moment că România mai are un drum lung până la implementarea reală a unui învăţământ de calitate.
Acţiunile civice ale USR au vizat sensibilizarea opiniei publice asupra diferitelor aspecte cu care se confruntă România, îdeosebi tânăra generaţie. Considerăm, de exemplu, că târgurile de Joburi, organizate de USR, înainte de a angaja 1000 sau 2000 de oameni, pătrund în constiinţa angajatorilor, acestia urmând să constientizeze că studenţii sunt o enormă resursă umană, iar motivele nu credem că mai trebuie enumerate. La fel dezbaterile organizate de noi sau festivalurile studenţesti reunesc studenţii într-o arenă în care acestia spun ce doresc, participă la spectacole, de multe ori ca protagonisti sau fac sport sub egida diverselor competiţii.
Ca strategie de viitor, USR si-a impus consolidarea organizaţiilor locale crescându-le reprezentativitatea si responsabilitaea deopotrivă. Este un pas firesc ce vine în întâmpinarea actualelor realităţi studentesti. In noua postură de organizaţie studenţească europeana , USR isi propune lărgirea orizonturilor culturale prin colaborări strânse si schimb de experientă cu organizaţii si asociaţii internationale. Responsabilizarea mediului studenţesc din România, oferirea de sanse egale tututor studenţilor indiferent de mediul din care provin, precum si dezvoltarea relaţiilor interpersonale sunt alte puncte pe agenda USR.



