Departamentul de Proiecte

   

    Are rolul de a monitoriza fiecare proiect desfăşurat în cadrul LSGG şi de a face evaluarea acestora; se propun idei de proiecte; se culeg şi prezintă datele necesare realizării proiectului; asigură buna colaborare a membrilor şi desfăşurare a proiectelor.
    Acest departament colaborează cu celelate departamente pentru promovarea proiectului şi realizarea unei prezentări pre- şi post-implementare. Un lucru important ce îl realizează
acest departament este şi colaborarea cu profesorii şi alte persoane avizate pentru ajutarea
întocmirii proiectelor stiinţifice.

Sus

Departamentul de Marketing şi Imagine

   

    Scopul este de a promova imaginea L.S.G.G., Departamentul de Marketing şi Imagine are sarcina de a realiza echipe în vederea promovării, precum şi de a înfăptui materialele de promovare şi distribuirea acestora.

    Crearea şi îmbunătăţirea bazei de date cu mass-media ieşeana este una din sarcinile importante ale acestui department. Asigurarea legăturii şi colaborării cu media ieşeană înlesneşte promovarea imaginii L.S.G.G. în municipiul Iaşi.

    Administrarea site-ului ligii şi paginii studentului de pe site-ul facultăţii precum si informarea studenţilor şi a celorlalte persone prin postarea de afişe, materiale publicitare cu activităţile ligii sunt de asemenea îndatoriri ale acestui department.

Sus

Departamentul de Resurse Umane

   

    Are rolul de a îmbunătăţi abilităţile de comunicare ale membrilor, departamentul de resurse umane iniţiază şi organizează campanii de recrutare a noilor membri, realizând totodată şi baza de date. De asemenea în cadrul departamentului de resurse umane se iniţiază şi organizează training-uri. Acest department urmăreşte să asigure buna dispoziţie în cadrul L.S.G.G., stabilind de multe ori cu ceilalţi conducători de departamente necesarul de resurse umane pentru desfăşurarea activităţilor din cadrul L.S.G.G.

Sus

Departamentul de Externe

   

    Are rolul de a asigura contactul cu entităţile externe, de a realiza întâlniri şi parteneriate cu celelalte asociaţii şi organizaţii, locale, naţionale şi internaţionale. Dacă la nivel naţional este una dintre cele mai puternice organizaţii din USR (Uniunea Studenţilor din România), din octombrie 2008 LSGG face parte şi din European Geography Association for Students and Young Geographers (EGEA), reînfiinţând filiala din Iaşi a acestei organizaţii europene.

Sus

Departamentul de Logistică şi buget

   

    Acest departament este alcătuit din trei ramuri: fundraising, trezorerie şi administraţie.

    Fundraising se ocupă cu identificarea diverşilor sponsori pentru proiectele L.S.G.G. Rolul propriu zis al acestui department este de a identifica potenţialii sponsori şi de a concepe oferta de colaborare pentru fiecare sponsor la fiecare proiect. Un beneficiu adus de acest department este legătura păstrată cu diverţii sponsori în vederea colaborării pe viitor.

    Trezoreria ţine contabilitatea şi situaţia financiară a organizaţiei.

   Administraţia se ocupă cu asigurarea bazei materiale pentru desfăşurarea şedinţelor, proiectelor, etc.

Sus